„Mirror, mirror, on the wall, who is the fairest of them all” este ideea „basmului” cu care a crescut fiecare dintre noi. S-a dezvoltat ca obsesia pentru sine și continuă cu selfiurile din social media, care au ajuns la rang de artă. Atât creativitatea, cât și autoironia, sunt importante, când vine vorba despre religia noului mileniu: selfie-ul. Piesa „Mirror„, ce marchează prima colaborare dintre Kaira și Elena, este compusă în studiourile Kazibo Music, de către Alex Pelin, Ovidiu Baciu și Kaira. Videoclipul, ce ilustrează un comic de personaje și de situații, pe cât de amuzante, pe atât de reale, este regizat de către Florin Botea și urmărește parcursul unei zile din viața plină de activități a unei persoane din secolul 22, din care nelipsite sunt selfie-urile.
Kaira a mai lansat până în prezent colaborari cu Delia (Pe aripi de vânt), Andreea Banica (Doi) sau Sișu Tudor (Condamnați la fericire). Elena a lansat recent o piesa în limba aromână (Ca fudzii diparti), iar la sfarsitul anului 2015 ne-a surprins cu o nouă piesă lansată special în preajma sărbătorilor de iarnă (Acasă la noi), dar și cu o colaborare cu trupa Bere Gratis pentru piesa „Iarna ne-a surprins îndrăgostiți”. Dacă Elena este la a doua colaborare cu studioul Kazibo, dupa hitul „In bucati”, lansat alături de Glance șiNaguale, majoritatea pieselor lansate de către Kaira sunt compuse în studioul Kazibo.
Comentarii